Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a atras toate privirile în prima zi de școală a anului 2024-2025, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cu ținuta semnată de un designer american. Iată cât a costat vestimentația primei doamne!
Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză. Deși este soția președintelui României, prima doamnă nu a renunțat la catedră. Pe lângă ținuta impecabilă, soția lui Klaus Iohannis a impresionat și prin discursul emoționant pe care l-a ținut.
Pentru prima zi de școală, soția președintelui a ales o rochie vaporoasă, albă, care se termină puțin deasupra genunchiului, accesorizată cu modele în nuanțe de galben și verde. Aceasta este creația designerului american Tory Burch, renumit pentru stilul său clasic și rafinat.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul oficial al casei de modă, rochia purtată de prima doamnă costă 698 de dolari, dar în prezent este redusă la 389 de dolari.
Carmen Iohannis a accesorizat ținuta cu sandale deschise la culoare și o geantă albă, iar în ceea ce privește părul, prima doamnă a ales să abordeze o coafură simplă, dar care oferă un aer softisticat, mai exact un coc lejer. Mai mult, soția președintelui Klaus Iohannis a optat pentru o pereche de ochelari de soare, așa cum ne-a obișnuit în majoritatea aparițiilor ei.
CITEȘTE ȘI: Carmen Iohannis a atras toate privirile în prima zi de școală. Soția președintelui are un look nou
Cu ocazia începerii noului an școlar, prima doamnă le-a transmis un mesaj tuturor elevilor din România.
„Este o zi plină de emoții și de bucurie, la fel ca în fiecare început de an școlar. Mă gândesc cu drag la toți elevii, părinții și bunicii din țara asta și le doresc tuturor un an bun și rezultate frumoase. Să auzim numai de bine!”, a declarat prima doamnă.
După încheierea festivității, prima doamnă a României a transmis un mesaj tuturor urmăritorilor de pe rețelele de socializare, la care a atașat fotografii alături de elevii ei.
„Pășiți cu optimism pe drumul împlinirii voastre, cu bucurii și reușite!”, este mesajul transmis de Carmen Iohannis.
NU RATA: Carmen Iohannis, ținută de mii de euro la Paris, înainte de JO 2024. Geanta a fost cea mai scumpă